spârc - explicat in DEX

spârc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPÂRC, (1) spârcuri s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.

spârc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
spârc¹! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț.

spârc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
spârc², spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.

spârc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spârc¹ (fam.) (persoană) s. m., pl. spârci

spârc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spârc² (pop.) (obiect) s. n., pl. spấrcuri

spârc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spârc m. copilandru: spârci cu cașul la gură. [Buc. spârc, slănină = pol. SZPYRKA].

spârc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPÂRC, (1) spârcuri s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] — Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.