spânzurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÂNZURÁT1 s. n. (Rar) Spânzurare. –
V. spânzura.spânzurat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÂNZURÁT2, -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (
Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat.
2. Agățat, atârnat, suspendat. –
V. spânzura.spânzurat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spânzurát s. n.spânzurat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spânzurat a. suspendat:
pădurile spânzurate pe coastele tale BĂLC. ║ m. vrednic de ștreang.
spânzurat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÂNZURÁT1 s. n. (Rar) Spânzurare. —
V. spânzura.spânzurat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÂNZURÁT2, -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦
Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat.
2. Agățat, atârnat, suspendat. —
V. spânzura.