sorțar - explicat in DEX

sorțar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SORȚÁR, sorțari, s. m. Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. – Sorț + suf. -ar.

sorțar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sorțár (pop.) s. m., pl. sorțári

sorțar (Dicționaru limbii românești, 1939)
sorțár m. (d. sorț). Rar azĭ. Tînăr cart se prezentă la recrutare: sorțariĭ aveaŭ obiceĭ să umble grămadă și să cam fure de ale mîncăriĭ.

sorțar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sorțar m. cel ce a tras la sorți, în armată.

sorțar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SORȚÁR, sorțari, s. m. (Pop.) Tânăr care (potrivit unui vechi sistem de recrutare) trăgea la sorți pentru a fi repartizat la o anumită armă. — Sorț + suf. -ar.