sortit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. –
V. sorti.sortit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sortit a. destinat:
așa mi-a fost sortit CR. [V.
soartă].
sortit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SORTÍT, -Ă, sortiți, -te, adj. Menit, ursit, predestinat. —
V. sorti.