sorb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie
(Sorbus aria). –
Lat. sorbus.sorb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SORB2, sorburi, s. n. 1. Vârtej de apă cu un ochi adânc la mijloc. ♦ Loc unde apa unui râu dispare de la suprafață, curgând în continuare printr-un curs subteran.
2. Vânt puternic care se propagă sub forma unui vârtej.
3. Piesă metalică perforată sau prevăzută cu sită care se montează la capătul introdus în lichid al conductei de aspirație a unei pompe pentru a împiedica pătrunderea în pompă a corpurilor străine, a impurităților;
p. gener. țeavă, conductă aspiratoare. – Din
sorbi (derivat regresiv).
sorb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis).
Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095),
cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță.
sorb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sorb1 (arbore)
s. m.,
pl. sorbisorb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sorb2 (vârtej de apă, vânt, piesă metalică)
s. n.,
pl. sórburisorb (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sorb m. (lat.
sorbus. D. rom. vine ngr.
súrvon. V.
soarbă). Un pom rozaceŭ pădureț care seamană cu scorușu și are un lemn tot așa de bun de strug (
pirus [saŭ
sorbus]
torminalis). Scoruș sălbatic.
sorb (Dicționaru limbii românești, 1939)2) sorb n., pl.
urĭ (d.
sorb 3). Sorbitură, pic:
dă-mĭ un sorb de apă (Prah.). Vîrtej de apă, anafor. Vîrtej de vînt care ridică colbu, frunzele, paĭele și chiar și apa, și atuncĭ formează o trombă:
un sorb sorbea sorbea apa Dunăriĭ. (CL. 1910, 985). Țeavă groasă cu care se trage apa’n pompă. Un aparat ca un jgheab făcut din împletiturĭ de nuĭele care se adaptează la îngrăditurile bălților și care, pin scoborîre și ridicare, lasă să circule luntrea, dar nu și să ĭasă peștele
(Ant. P.).sorb (Dicționaru limbii românești, 1939)3) sorb a -
í v tr. (lat.
sórbere și
sorbére imit. înrudit cu vgr.
rophéo, înghit, vsl.
srŭbatĭ, bg.
sŭrbam, germ.
schlúrfen, a sorbi, ș. a. multe în diferite limbi; it.
sorbire, pv.
sourbi, sp.
sorber, pg.
sorver. –
El soarbe, să soarbă, soarbe tu, nu sorbi ! V.
absorb, horpăĭ, cĭorbă, șerbet, sirop). Trag cîte puțin în gură un lichid ferbinte așa în cît să nu mă frig:
a sorbi ceaĭu, cafeaŭa, cĭorba. Înghit maĭ răpede continutu unuĭ oŭ moale, un medicament:
a sorbi un oŭ. Fig. A sorbi din ochĭ (saŭ
cu ochiĭ), a privi cu mare dragoste saŭ cu lăcomie.
A-ĭ sorbi cuĭva zilele, a-l ucide.
sorb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sorb n.
1. vârtej de apă ce formează o adâncătură în mijloc;
2. în basme:
marea ce formează hotarul între cele două lumi sau tărâmuri. [Tras din
sorbì].
sorb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sorb m.
Bot. arbust din familia rozaceelor al cărui lemn e prețios pentru strungărie (
Sorbus terminalis).