sor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOR1 s. f. v. soră.sor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOR2, sori, s. m. (
Bot.) Grupare de sporangi situată pe fața inferioară a frunzelor la ferigi. – Din
fr. sore.sor (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sor1,
sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase așezate pe părțile laterale ale coșului de pescuit, pentru susținerea pereților acestuia.
sor (Dicționar de neologisme, 1986)SOR s.m. (
Bot.) Grup de sporangi situați pe dosul frunzei de ferigă. [< fr.
sore, cf. gr.
soros – grămadă].
sor (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOR s. m. grup de sporangi pe dosul frunzelor, la ferigi. (< fr.
sore)
sor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sor (-ruri), s. n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară
sūs, *
sūris „porc”, (în loc de
sūs, suis), ca
mus, mūris, ōs, ōris etc.
Der. din
lat. *
sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și
Maram. –
Der. șorici (
var. șoric, Mold. cioric(i), Banat
sor()lic),
s. n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din
lat. vulgară
suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din
pol. skwarek, sb.,
cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din
țig. čor „barbă”).
sor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SOR (
gr. soros, „grămadă”)
s. m. Grup compact de sporangi așezat pe fața inferioară a frunzelor mature la ferigi. În funcție de specie, pot fi liniari, rotunzi, oblongi sau eliptici, dispuși de obicei în șiruri regulate, uneori foarte deși, acoperind în mare parte suprafața frunzei.
sor (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)sor, -uri, s.n. – Șoric (de porc). – Cf. lat. solum „talpă” (MDA).
sor (Dicționaru limbii românești, 1939)1
) sor, V.
soră.sor (Dicționaru limbii românești, 1939)2) sor n., pl. inuz.
urĭ (cp. cu lat.
suber, plută, coajă de stejar).
Trans. Maram. Șoric, șoricĭ.