sonetă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (
II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. – Din
fr. sonnette.sonetă (Dicționar de neologisme, 1986)SONÉTĂ s.f. Aparat folosit pentru baterea piloților
2 în pământ (în fundul unei ape). [< fr.
sonnette].
sonetă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SONÉTĂ s. f. utilaj pentru baterea piloților
2 și palplanșelor în pământ. (< fr.
sonnette)
sonetă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sonétă (utilaj)
s. f.,
g.-d. art. sonétei; pl. sonétesonetă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SONÉTĂ, sonete, s. f. Dispozitiv alcătuit dintr-un berbec (
II 2) care alunecă pe un stâlp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) piloții în sol (de obicei pe fundul unei ape), menținându-i totodată în poziția prescrisă. — Din
fr. sonnette.