sonet (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. – Din
fr. sonnet, it. sonetto.sonet (Dicționar de neologisme, 1986)SONÉT s.n. Poezie lirică cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă, ultimul vers cuprinzând ideea dezvoltată în poezie. [Cf. fr.
sonnet, it.
sonnetto].
sonet (Marele dicționar de neologisme, 2000)SONÉT s. n. poezie lirică cu formă fixă, din 1
4 versuri endecasilabice grupate în două catrene cu rima îmbrățișată și două terține cu rima liberă. (< fr.
sonnet, it.
sonetto)
sonet (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SONÉT (‹
fr.,
it.)
s. n. Poezie cu formă prozodică fixă (14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă). Primii autori de
s. în
sec. 13 în Italia (școala siciliană) și Franța (trubadurii provensali). Au scris
s. Dante, Petrarca, Shakespeare, Baudelaire, iar în literatura română Gh. Asachi, Eminescu, Macedonski, N. Codreanu, V. Eftimiu, V. Voiculescu ș.a.
sonet (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sonét (poezie)
s. n.,
pl. sonétesonet (Dicționaru limbii românești, 1939)*sonét n., pl.
e (fr. sonnet,
d. it sonetto,
dim. d. suono,
sunet). Poezie compusă din 11 versurĭ împărțite în 2 strofe de cîte 4 versurĭ și 2 de 3: celebre sonete aŭ compus Petrarca, Ronsard, Eminescu.
sonet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sonet n. poezie compusă din 14 versuri grupate în două cuatrine și două terține:
sonetele lui Petrarca.sonet (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SONÉT, sonete, s. n. Poezie cu formă prozodică fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă. — Din
fr. sonnet, it. sonetto.