somnambul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și
f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival)
Ființă somnambulă. – Din
fr. somnambule.somnambul (Dicționar de neologisme, 1986)SOMNAMBÚL, -Ă s.m. și f. Cel care suferă de somnambulism; lunatic. [< fr.
somnambule, cf. lat.
somnus – somn,
ambulare – a umbla].
somnambul (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOMNAMBÚL, -Ă s. m. f. cel care suferă de somnambulism; lunatic, noctambul. (< fr.
somnambule)
somnambul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!somnambúl (som-nam-/somn-am-) s. m.,
pl. somnambúlisomnambul (Dicționaru limbii românești, 1939)*somnámbul, -ă adj. și s. (d. lat.
somnus, somn, și
ambulare, a umbla, ca și noctambul). Care se scoală noaptea și umblă fară să se deștepte și fără să-șĭ aducă aminte de asta cînd se deșteaptă. – Fals -
búl (după fr.).
somnambul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)somnambul a. și m.
1. care se scoală încă adormit și umblă, lucrează, vorbește fără a se deștepta;
2. persoană pe care un magnetizator o adoarme și o chestionează.
somnambul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOMNAMBÚL, -Ă, somnambuli, -e, s. m. și
f. Persoană care suferă de somnambulism; noctambul. ◊ (Adjectival)
Ființă somnambulă. — Din
fr. somnambule.