solfegiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fără cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. – Din
it. solfeggio.solfegiu (Dicționar de neologisme, 1986)SOLFÉGIU s.n. Mică piesă muzicală compusă pentru exerciții; exercițiu vocal fără cuvinte. [Pron.
-giu. / < it.
solfeggio, cf. fr.
solfège].
solfegiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOLFÉGIU s. n. (muz.) 1. mică piesă vocală fără cuvinte, creată pentru exerciții. 2. exercițiu în intonarea notelor cu pronunțarea denumirilor lor silabice, să dezvolte auzul, simțul melodic și ritmic. (< it.
solfeggio)
solfegiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)solfégiu [
giu pron. giu]
s. n.,
art. solfégiul; pl. solfégii, art. solfégiile (-gi-i-)solfegiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)solfegiu n. lecțiune de muzică vocală.
solfegiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOLFÉGIU, solfegii, s. n. Mică piesă muzicală fară cuvinte, compusă în vederea exercițiilor; exercițiu vocal executat fără cuvinte, menit să dezvolte auzul și deprinderea de a citi notele muzicale. — Din
it. solfeggio.solfegiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*solfégiŭ n. (it.
solfeggio). Acțiunea de a solfegia. Culegere gradată de note și de bucățĭ muzicale p. studiu muziciĭ. V.
paralaghie.