solenație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLENÁȚIE s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. – Din
fr. solénation.solenație (Dicționar de neologisme, 1986)SOLENÁȚIE s.f. (
Fiz.) Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. [Gen.
-iei. / < fr.
solénation].
solenație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOLENÁȚIE s. f. mărime fizică, suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. (< fr.
solénation)
solenație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)solenáție (-ți-e) s. f.,
art. solenáția (-ți-a), g.-d. art. solenáției; pl. solenáții, art. solenáțiile (-ți-i-)solenație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOLENÁȚIE, solenații, s. f. Mărime egală cu suma algebrică a curenților electrici de conducție din conductoarele care îmbrățișează o curbă închisă. — Din
fr. solénation.