solar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLÁR, -Ă, solari, -e, adj. Care aparține Soarelui, emis de Soare, privitor la Soare; care este în raport cu Soarele. ♦
An solar = interval de timp în care se efectuează o revoluție completă a Pământului în jurul Soarelui. – Din
fr. solaire, lat. solaris.solar (Dicționar de neologisme, 1986)SOLÁR, -Ă adj. Referitor la Soare, al Soarelui. ◊
Sistem solar = ansamblul
planetelor și al sateliților lor care gravitează în jurul Soarelui. [Cf. fr.
solaire, lat.
solaris <
sol – soare].
solar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)solár,
solári, s.m. (înv. și reg.) negustor de sare.
solar (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOLÁR, -Ă adj. 1. referitor la Soare, care utilizează energia Soarelui. ♦ sistem ~ = ansamblul planetelor și al sateliților lor care gravitează în jurul Soarelui. 2. (fig.) surâzător, luminos, deschis; optimist. (< fr.
solaire, lat.
solaris)
solar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)solár (-ri), s. m. (Înv.) Sărar, vînzător de sare.
Sl. solarĭ (Tiktin). –
Der. solăriță, s. f. (bir pe sare),
sec. XVII,
înv.;
solăriță, s. f. (Banat, solniță).
solar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)solár1 adj. m.,
pl. solári; f. soláră, pl. soláresolar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*solár2 (seră)
s. n.,
pl. soláresolar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) solár m. (vsl.
solarĭ, d.
solĭ, sare. V.
solniță).
Doc. Cărăuș de sare.
solar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *solár, -ă adj. (lat.
solaris, d.
sol, soare). De soare, al soareluĭ:
rază solară, an solar. Sistema solară, corpurile care-șĭ au locu și se învîrtesc în prejuru soareluĭ. V.
cadran.solar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)solar a. ce ține de soare:
căldură solară; sistemă solară, totalitatea și dispozițiunea corpurilor cerești cari se învârtesc în jurul soarelui.