sobrietate - explicat in DEX

sobrietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.

sobrietate (Dicționar de neologisme, 1986)
SOBRIETÁTE s.f. 1. Însușirea a ceea ce este sobru; simplitate, concizie. 2. Cumpătare, moderație, măsură; înfrânare, temperanță. [Pron. -bri-e-. / cf. fr. sobriété, lat. sobrietas].

sobrietate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SOBRIETÁTE s. f. 1. însușirea a ceea ce este sobru; simplitate, concizie. 2. cumpătare, moderație, măsură. (< fr. sobriété, lat. sobrietas)

sobrietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sobrietáte (so-bri-e-) s. f., g.-d. art. sobrietắții

sobrietate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sobrietáte f. (fr. sobriété, d. lat. sobrietas, -átis). Cumpătare, înfrînare, moderațiune, temperanță (în mîncare și băutură).

sobrietate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sobrietate f. cumpătare.

sobrietate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] — Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis.