soartă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită.
2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. –
Lat. sors, -tis.soartă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)soártă s. f., g.-d. art.
sórții (în expr. și:
soártei); pl.
sorțisoartă (Dicționaru limbii românești, 1939)soártă f., pl.
e și
sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans.,
soarte, pl.
sorțĭ, d. lat.
sŏrs, sŏrtis, it. pg.
sorte, pv. fr. cat.
sort, sp.
suerte. V.
sorț).
Vechĭ. Sorț:
după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț.
În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ.
Azĭ. Destin, ursită:
o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu.
Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ:
așa a fost soarta armelor. V.
noroc, menire, fatalitate.soartă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soartă f.
1. destin, considerat drept cauza diferitelor evenimente ale vieții:
a-și plânge soarta; 2. efectul destinului, stare bună sau rea:
a-și îmbunătăți soarta; 3. hazard care decide ceva:
a trage la sorți; 4. pl. parte:
de om avea sorți cu noroc AL.;
5. locul sau casa în care stă fătul în pântecele mă-sei:
soarta vacei se îngroapă la izvor spre a avea lapte cu îmbelșugare. [Lat. SORTEM].
soartă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOÁRTĂ, sorți, s. f. 1. (în superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită.
2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment
dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. —
Lat. sors, -tis.