soață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Astăzi rar) Soție, nevastă.
2. (
Înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă.
3. (
Înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. –
Lat. socia.soață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)soáță (rar)
s. f.,
g.-d. art. soáței; pl. soáțesoață (Dicționaru limbii românești, 1939)soáță f. (d.
soț).
Rar azĭ. Tovarășă. Soție (nevastă).
soață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soață f. soție. [Lat. SOCIA].
soață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOÁȚĂ, soațe, s. f. 1. (Rar) Soție, nevastă.
2. (
înv.) Tovarășă; colaboratoare; prietenă.
3. (
înv.) Persoană, obiect, faptă asemănătoare alteia; pereche. —
Lat. socia.