soț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La
pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (
Înv.) Soție, nevastă.
2. (
Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat.
3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊
Loc. adj. și adv. Cu (sau
fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). –
Lat. socius.soț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)soț (-ți), s. m. –
1. (Înv.) Copărtaș. –
2. Bărbat căsătorit. –
3. Camarad, prieten, asociat. –
4. Pereche. –
Mr.,
megl. soț. Lat. sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; REW 8056),
cf. alb. šots (Philippide, II, 655),
it. soccio „arendaș de turme”. –
Der. soție, s. f. (
înv., tovarășă;
înv., căsătorie, uniune;
înv., camarad, asociat;
înv., asociație, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în
Munt. și
Mold. (
ALR, I, 271);
soțesc, adj. (conjugal, matrimonial);
soață, s. f. (camaradă; nevastă);
însoți, vb. (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania);
însoțitor, adj. (care însoțește);
însoțime, s. f. (
înv., societate, grup);
însoțitură, s. f. (
Trans., companie);
cusoți, vb. (
Bucov., a ține companie, a întreține), cu
pref. expresiv.
cu-;
soțiire, s. f. (
înv., asociere).
soț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)soț s. m.,
pl. soțisoț (Dicționaru limbii românești, 1939)soț m. (lat.
socius, tovarăș, d.
sequi, a urma. V.
societate, asociez). Tovarăș. Bărbat (în opoz. cu
soață, soție, nevastă). Număr soț, număr păreche. Cu soț, fără soț, păreche, nepăreche.
A juca la „cu soț orĭ fără soț” saŭ „cu soț orĭ făr'de”, a juca la un joc de noroc la care cîștigĭ orĭ perzĭ după ce ĭese un număr soț orĭ fără soț.soț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soț m.
1. tovarăș:
soț de drum; 2. pereche:
cu soț ori făr'de ? 3. aliat, asociat;
4. bărbat, în opozițiune cu
soția. [Lat. SOCIUS].
soț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOȚ, soți, s. m. 1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat. ♦ (La
pl.) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie. ♦ (
înv.) Soție, nevastă.
2. (
Pop.) Tovarăș, însoțitor; asociat.
3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche. ◊
Loc. adj. și adv. Cu (sau
fără)
soț = cu (sau fară) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). —
Lat. socius.