șnuruit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘNURUÍT2, -Ă, șnuruiți, -te, adj. 1. (Despre registre, dosare etc.) Cu foile prinse (la o margine) cu șnur (
1) pentru a nu putea fi sustrase sau înlocuite.
2. (Despre haine) Împodobit cu șnur (
1). –
V. șnurui.