snamenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SNAMÉNIE, snamenii, s. f. (
Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [
Var.:
znaménie s. f.] –
Cf. scr. znamenje „semn”.
snamenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)snaménie (
reg.)
(-ni-e) s. f.,
art. snaménia (-ni-a), g.-d. art. snaméniei; pl. snaménii, art. snaméniile (-ni-i-)snamenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SNAMÉNIE, snamenii, s. f. (
Reg.) Ființă (imaginară) urâtă și rea; iazmă. [
Var.:
znaménie s. f.] —
Cf. sb. znamenje „semn”.