snagă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)SNÁGĂ s. f. (Banat,
Olt.) Putere, forță. (din
sb.,
bg. snaga)
snagă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)snágă s.f. sg. (reg.)
1. putere, vigoare.
2. stare materială bună; dobândă, câștig.
3. nărav, obicei prost.
4. poftă, dorință.
5. nădejde.
snagă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SNÁGĂ s. f. (
Reg.)
1. Putere, vlagă.
2. Fire, nărav. –
Sb. snaga.snagă (Dicționaru limbii românești, 1939)snágă și (ob.)
znágă f. fără pl. (sîrb.
snaga, vigoare, trup; bg.
snaga, statură).
Vest. Vigoare, vlagă (CL. 1910, 6. 936, și rev. I. Crg. 9, 186). – La Viciŭ
znagă, nărav, obiceĭ; dobîndă, cîștig. În Ban.
smagă, vigoare. Și
znahă (Trans.) obiceĭ, pasiune. V.
zăreață.