smucit - explicat in DEX

smucit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SMUCIT¹ s. n. Faptul de a (se) smuci; mișcare bruscă și scurtă; smuceală, smucire, smucitură. – V. smuci.

smucit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SMUCÍT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] – V. smuci.

smucit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
smucit, -ă, smuciți, -te adj. 1. nebun, dement 2. impulsiv

smucit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SMUCÍT¹ s. n. Faptul de a (se) smuci; mișcare bruscă și scurtă; smuceală, smucire, smucitură. — V. smuci.

smucit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SMUCÍT², -Ă, smuciți, -te, adj. 1. (În sintagme și expr.) Vorbă smucită = vorbă spusă grăbit (pe un ton aspru și repezit). A fi smucit la vorbă = a vorbi iute, repezit (și împiedicat). 2. (Fam.) Trăsnit, țicnit, nebun. [Var.: (pop.) smuncít, -ă, smâncít, -ă adj.] — V. smuci.