smeur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)SMÉUR, sméuri, s. m. v. zmeur. (și
DLRLC)
smeur (Dicționaru limbii românești, 1939)sméur m. (d.
smeură. D. rom. vine ngr.
sméuron, smeur). O tufă rozacee care produce smeură și care crește pin pădurile, umede de la munte și pe aĭurea (
rubus idaeus). — Și
zm-.smeur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)smeur m. arbust ce crește prin pădurile umede dela munte, adesea cultivat prin grădini pentru fructele sale comestibile
(Rubus idaeus). [Gr. mod.].