smerit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (
Bis.) Cucernic, evlavios, pios. –
V. smeri.smerit (Dicționaru limbii românești, 1939)smerít, -ă adj. (d.
a se smeri). Modest, umil:
un smerit sihastru. Adv.
A saluta smerit. — Și
zm- (vest).
smerit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)smerit a. umil. [V.
smerì].
smerit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMERÍT, -Ă, smeriți, -te, adj. Umil, supus, respectuos; modest. ♦ (
Bis.) Cucernic, evlavios, pios. —
V. smeri.