smerire - explicat in DEX

smerire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SMERÍRE, smeriri, s. f. (Înv.) Faptul de a (se) smeri; atitudine umilă, supusă, cucernică, evlavioasă, pioasă. – V. smeri.

smerire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
smeríre (înv.) s. f., g.-d. art. smerírii

smerire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SMERÍRE s. f. (înv.) Faptul de a (se) smeri; atitudine umilă, supusă, cucernică, evlavioasă, pioasă. — V. smeri.