smeri (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)smerí (-résc, -ít), vb. refl. – A se umili, a fi supus.
Sl. sŭmĕriti (Miklosich,
Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 197). –
Der. smerenie, s. f. (umilire, supușenie; umilință), din
sl. sŭmĕrenije; smericiune, s. f. (
înv., umilință);
smerelnic, adj. (
înv., umil);
smeren, adj. (
înv., umil), din
sl. sŭmĕrĭnikŭ.