slobod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLÓBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (
Pop.; în concurență cu
liber)
1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești: liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom.
2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate.
3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊
Expr. E slobod = e permis, e îngăduit.
A avea mână slobodă = a fi darnic, generos.
Cu inima slobodă = liniștit, împăcat.
A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau
a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) În voie, nestingherit.
4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊
Expr. A fi slobod la (sau
de)
gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe.
5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol.
6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite.
7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcările, care nu strânge;
p. ext. larg. ◊
Expr. A da (cuiva)
frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește.
8. (Substantivat,
f.; în
loc. adv.)
Cu sloboda = fără bagaj, fără greutate sau încărcătură. – Din
bg. sloboden.slobod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slóbod (-dă), adj. – Liber. –
Megl. slobod. Sl. svobodŭ, prin intermediul
bg.,
slov.
sloboden, sb. slobodan (Miklosich,
Slaw. Elem., 44),
cf. mag. szabad. –
Der. slobozi, vb. (a elibera, a pune în libertate; a dezlega, a lăsa; a autoriza, a permite; a ierta, a absolvi; a descărca o armă de foc;
refl., a se elibera;
refl., a da drumul, a lăsa să cadă;
refl., a se pripi, a se năpusti;
refl., a ejacula),
cf. sl. svoboditi, sb. sloboditi; slobozenie, s. f. (libertate; autorizație, licență, permis; iertare);
slobozie, s. f. (libertate; permis; scutire de taxe, sistem fiscal stabilit în
Munt. și
Mold. pentru a încuraja formarea unor sate de coloniști, cu ajutorul scutirii de taxe pe un anumit număr de ani; sat, cătun, comună înființată pe baza scutirii de taxe);
slobozean (
var. slobozian),
s. m. (locuitor al unu sat scutit de bir);
slobozitor, adj. (eliberator; frînă sau piedică la războiul de țesut). Toate aceste cuvinte sînt mai mult sau mai puțin învechite.
slobod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slóbod adj. m.,
pl. slóbozi; f. slóbodă, pl. slóbodeslobod (Dicționaru limbii românești, 1939)slóbod, -ă adj. (bg.
sloboden, liber; rus.
svobodnyĭ, vsl.
svobodĭ, liber,
svoboda, libertate, d.
svoĭ, al săŭ; ung.
szabad. V.
nesăbăduit). Liber, nelegat, neîmpedecat:
om (animal, popor) slobod, mînă slobodă, roată slobodă. Slobod la gură, harbăd, îndrăzneț la vorbă, care nu tine secretu.
Slobod la mînă, darnic, generos și (iron.) bătăuș.
Cu sloboda, fără bagaj:
dac’aŭ fi cu sloboda te-aș pofti ca să dormĭ la mine (Panf., VR 1922, 6, 388).
Prov. Foaĭe verde lobodă, gura lumiĭ slobodă, gura lumiĭ nu lasă nimic necalomniat.
A avea slobod, a avea voĭe (ChN. 2, 63). Adv. în mod slobod.
slobod (Dicționaru limbii românești, 1939)slobód și
-ozésc, a -
ozí v. tr. (sîrb.
sloboditi, a încuraja, vsl.
svoboditi, a libera, rus.
svoboditi. –
Slobod, -ózĭ, -oade; să sloboadă). Liberez, las liber, daŭ drumu:
a slobozi un arestant, o pasăre din cușcă. Permit să (vechĭ):
legea nu sloboade. Dezleg:
a slobozi legăturile. Dau jos, scobor:
a slobozi un butoĭ în becĭ. Descarc:
a slobozi pușca. Scot, emit:
a slobozi scînteĭ, a slobozi rădăcinĭ. – Și
sloboz (vest), ca
văz, caz (văd, cad).
slobod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slobod a.
1. liber:
ești slobod ? 2. slab legat:
funie slobodă. [Slav. SVOBODĬ (bulg. SLOBODEN)].
slobod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLOBÓD, -Ă, slobozi, -de, adj. (
Pop.; în concurență cu liber)
1. (Despre oameni) Care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și cetățenești; liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orașe) Autonom.
2. (Despre oameni) Care se găsește în stare de libertate, care nu este închis, întemnițat. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate.
3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngrădiri; care are posibilitatea de a acționa în anumite împrejurări după propria sa voință sau dorință, care nu este împiedicat să facă un anumit lucru. ◊
Expr. E slobod = e permis, e îngăduit.
A avea mână slobodă = a fi darnic, generos. Cu inima slobodă = liniștit, împăcat.
A rămâne pe voia slobodă a cuiva sau
a ceva = a fi la dispoziția cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) în voie, nestingherit.
4. (Despre oameni și manifestările, cuvintele lor) Lipsit de rezervă, de măsură; prea familiar; indecent, licențios. ◊
Expr. A fi slobod la (sau
de)
gură = a vorbi prea mult și fără sfială, depășind limitele bunei-cuviințe.
5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fără obstacole; pe care nu sunt impuse restricții. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol.
6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite.
7. (Despre lucruri care leagă, fixează, strâng etc.) Care permite mișcări, care nu strânge;
p. ext. larg. ◊
Expr. A da (cuiva)
frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, să facă ce dorește.
8. (Substantivat,
f.; în
loc. adv.)
Cu sloboda = fară bagaj, fără greutate sau încărcătură. — Din
bg. sloboden.