slavă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLÁVĂ, slăvi, s. f. 1. (Mai ales la
sg.) Glorie, faimă, renume. ♦ Laudă, preamărire, proslăvire. ◊
Expr. Slavă Domnului sau
slavă ție, Doamne! = exclamație prin care cineva își exprimă satisfacția pentru reușita unui lucru.
2. Înaltul cerului, văzduh. ◊
Expr. A ridica casa în slavă = a face zgomot, tărăboi.
3. (
Bis.) Măreție, grandoare a divinității.
4. (
Înv.; construit cu dativul; cu valoare de prepoziție) Grație..., datorită..., mulțumită... – Din
sl. slava.