slav (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originară de acolo; slavon (
1); (la
m. pl.) popor care locuiește în aceste state.
2. Adj. Care aparține slavilor (
1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (
2), slavonicesc. ◊
Limba slavă (și substantivat,
f.) =
a) limba slavonă;
b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (
2). ♦ (Substantivat,
f.; în sintagma)
Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din
sec. IX-XI). – Din
fr. slave.slav (Marele dicționar de neologisme, 2000)SLAV, -Ă adj., s. m. f. (individ) care aparține unei comunități de triburi din marea familie a popoarelor de limbă indo-europeană, grupul satem. ♦ limbi ĕ = ansamblu de limbi indo-europene, vorbite de slavi, în Europa de est și centrală. ◊ (s. f.) slavă veche = limba slavilor din estul Pen. Balcanice. (< fr.
slave)
slav (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slav adj. m.,
s. m.,
pl. slavi; adj. f.,
s. f. slávă, pl. sláveslav (Dicționaru limbii românești, 1939)*slav, -ă s. (V.
șcheaŭ). Persoană din familia Slavilor. Adj. De Slav, al Slavilor:
limba slavă. – Slaviĭ îs un popor aric de vre-o 100,100,000 și se întind de la hotarele Italiiĭ pînă la Uralĭ și se revarsă și pe o mare parte a Siberiiĭ și Tatariiĭ. Ei se împart în treĭ grupe:
Slaviĭ occidentalĭ (Polonĭ, Cehĭ, Slovacĭ, Venzĭ saŭ Lusacienĭ, care-s catolicĭ),
Slaviĭ orientalĭ saŭ
Rușiĭ (Moscovițĭ saŭ Rușĭ Marĭ, Rutenĭ saŭ Rușĭ Micĭ și Rușĭ Albĭ, care-s ortodocșĭ).
Slaviĭ meridionalĭ (Bulgarĭ, Sîrbĭ și Muntenegrenĭ, care-s ortodocșĭ, și Croațĭ și Slovenĭ, care-s catolicĭ). Româniĭ ĭ-au numit „Slovenĭ„, nume pe care l-au dat Slavilor meridionalĭ care, în sec. VI, au ocupat Țara Românească și Moldova (cu Basarabia și Bucovina). V.
Șcheaŭ.slav (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slav a. și m. se zice de una din marile rasse europene ce coprinde pe Ruși, Poloni, Cehi, Sârbi și Bulgari.
slav (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLAV, -Ă, slavi, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană originară sau locuitor din Rusia, Ucraina, Bielorusia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Serbia; slavon (
1).
2. Adj. Care aparține slavilor (
1), care se referă la slavi; slavic, slavonesc, slavon (
2), slavonicesc. ◊
Limba slavă (și substantivat,
f.) =
a) limba slavonă;
b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (
2). ♦ (Substantivat,
f.; în sintagma)
Slavă veche (bisericească) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cărțile grecești de cult din
sec. IX-XI). — Din
fr. slave.