slatina (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Slatina f. 1. mănăstire în jud. Baia, unde eteriștii se ciocniră cu Turcii (1821); 2. oraș înconjurat de dealuri, pe malul stâng ăl râului Olt, cap. județului Olt: 9800 loc. Patria lui Momuleanu (Slătinean). [Slav. SLATINA, baltă, apă sărată (rus.: salină; serb.: izvor de apă sărată)].