slamac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)SLAMÁC, slamáce, s. n. (
Var.) Zlamac. (
cf. zlamac)
slamac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slamác (-ce), s. n. – (
Mold.) Paie putrezite. –
Var. zlamac. Bg.,
sb. slamak (Scriban), din
sl. slama „paie”. De aici
slaniță, s. f. (rogojină, împletitură de paie pentru a usca fructe), probabil în loc de *
slamiță (după Scriban, în loc de
sladniță). Legătura acestor cuvinte cu
ceh. zlamati, pol. zlamać „a face bucăți” (Tiktin) este dubioasă.
slamac (Dicționaru limbii românești, 1939)slamác și
zlamác n., pl.
e (bg. sîrb.
slamak, păĭș, d.
slama, păĭ).
Est. Gunoĭ format din paĭe, cocenĭ, frunze, pene ș. a. (rev. I. Crg. 3,346).
Fig. Iron. A face pe cineva slamac, a-l bate răŭ, a-l face ferfeniță (Arh. 1905, 6).