slad (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLAD s. n. (
Reg.) Malț. – Din
bg.,
scr. slad.slad (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)slad (-duri), s. n. – Malț.
Sl. sladŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 346; Conev 74),
cf. sb.,
cr.,
slov.,
ceh. slad, pol. slod, mag. szalad. Sec. XVII. –
Der. sladniță, s. f. (depozit de malț).
slad (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)slad, -uri, s.n. – Resturi de fructe ce rămân după ce se distilează horinca (în Berbești, Ieud, Bârsana); borhot, brohă (ALR 1956: 25). – Din sl. sladŭ, cf. srb. slad, magh. szalad. Sec. XVII (DER).
slad (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slad (
înv.,
reg.)
s. n.slad (Dicționaru limbii românești, 1939)slad n., pl.
urĭ (vsl.
sladŭ, bg. sîrb.
slad, rus.
sólod, ung. szalad). Malț.
slad (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slad n. malț:
60 de mierțe slad. [Slav. SLADŬ].
slad (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLAD s. n. (
Reg.) Malț. — Din
bg.,
sb. slad.