slăbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (
1).
2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli.
3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊
Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. – Din
slab. Cf. bg. slabja, scr. slabiti.slăbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)slăbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. slăbésc, imperf. 3
sg. slăbeá; conj. prez. să slăbeáscăslăbi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLĂBÍ, slăbesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre ființe) A pierde din greutate, a deveni (mai) slab (
1).
2. Intranz. (Despre ființe) A pierde din forță, din putere, din rezistență. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți fizice, psihice etc.) A nu mai funcționa normal. ♦ (Despre abstracte) A pierde din intensitate, a se diminua; (despre procese, acțiuni) a-și încetini ritmul, a se domoli.
3. Tranz. A face să fie mai puțin strâns, mai puțin încordat, a da drumul din strânsoare; a lăsa liber, a slobozi. ◊
Expr. A nu slăbi pe cineva = a nu lăsa în pace pe cineva; a urmări de aproape, a ține din scurt. — Din
slab. Cf. bg. slabja, sb. slabiți.slăbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)slăbì v.
1. a deveni slab:
a slăbit mult; 2. a destinde:
a slăbi funia; 3. a lăsa din mână:
sabia să n´o slăbești din mână CR.;
4. fig. a lăsa în pace pe cineva:
slăbește-mă; 5. a pierde din vedere:
nu-l slăbi din ochi.