sitar - explicat in DEX

sitar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SITÁR², sitari, s. m. Meseriaș care face site; vânzător de site. – Sită + suf. -ar.

sitar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SITÁR¹, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pete cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). – Et. nec.

sitar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sítar (-ri), s. m. – Pasăre călătoare (Scolopax rustica). Origine incertă. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatură” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificilă fonetic. Legătura cu sită „ciur” a fost sugerată în mod repetat, explicitîndu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin găurile pe care le face cu ciocul în căutare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicație pare posibilă, dar este mai probabilă legătura cu ngr. σιτάρι „grîu”, σιτευτός „grăsime”, σιταρήθρα „ciocîrlie”, din gr. σιτεύω „a se îngrășa”. Gr. ψιττάζω „a sîsîi” este improbabil (Scriban).

sitar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
SITÁR s. m. 1. Numele mai multor păsări de mărime mijlocie din familia Scolopacide. Sitar de pădure = pasăre călătoare, de mărimea unui porumbel, cu picioare scurte, cu pene brune cu dungi mai închise și cu cioc lung, drept și subțire (Scolopax rusticola). Trăiește prin păduri de foioase umede, hrănindu-se cu mici nevertebrate din sol sau litieră. Este vânat pentru carnea lui gustoasă. S. de mal = pasăre de c. 40 cm lungime, cu cioc și picioare lungi, cu penaj brun-cenușiu cu dungi albe pe marginea penelor (Limosa limosa). La mascul vara pieptul, gâtul și capul sunt roșcate. Trăiește pe malul apelor (la noi mai ales în Delta Dunării și în preajma lacurilor litorale) și se hrănește cu mici animale din mâl. O specie înrudită, Limosa lapponica, cuibărește în tundră. Alte specii trăiesc în America de N. 2. (cuv. indian) s. n. Instrument muzical cu coarde originar din N Indiei.

sitar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sitár s. m., pl. sitári

sitar (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) sitár m. Rar. Făcător de site.

sitar (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) sitár m. (cp. cu vgr. psittázo, șuĭer, maĭ ales că există și un fel de becață numită fluĭerar, și cu sîrb. sita, vsl. sitiĭe, trestie). Un fel de becață maĭ mare (scólopax rusticola). V. duplă, surdă, jumătate.

sitar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sitar m. Zool. becaț. [Ciocul sitarului aduce cu o sită].

sitar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SITÁR¹, sitari, s. m. Pasăre călătoare de mărimea unui porumbel, cu ciocul lung, drept și subțire și cu pene cafenii, căutată de vânători pentru carnea ei gustoasă (Scolopax rusticola). — Et. nec.

sitar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SITÁR², sitari, s. m. Meseriaș care face site; vânzător de site. — Sită + suf. -ar.