sistolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Fază de contractare fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din
fr. systole.sistolă (Dicționar de neologisme, 1986)SÍSTOLĂ s.f. Contracția periodică, ritmică a mușchiului cardiac însoțită de împingerea sângelui din inimă în artere. [< fr.
systole, cf. gr.
systole – contracție].
sistolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÍSTOLĂ s. f. 1. contracția periodică, ritmică a mușchiului cardiac, însoțită de împingerea sângelui din inimă în artere. 2. fază de contractare a vacuolelor pulsatile, la alge. (< fr.
systole)
sistolă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SÍSTOLĂ (‹
fr.; {s}
gr. systole „contracție”)
s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii cavităților inimii, având drept efect expulzarea sângelui din ventricule în aortă și în artera pulmonară (
s. ventriculară) și din atrii în ventricule (
s. atrială). La om se produc 60-80
s. pe minut. Împreună cu
diastola (fază de relaxare a atriilor și a ventriculelor)
s. formează un ciclu de activitate a inimii.
sistolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sístolă s. f.,
g.-d. art. sístolei; pl. sístolesistolă (Dicționaru limbii românești, 1939)*sístolă f., pl.
e (lat
systole, d. vgr.
systolé. V.
diastolă).
Gram. lat. întrebuințarea uneĭ silabe scurte ca lungă.
Fiziol. Contracțiunea inimiĭ și arterelor.
sistolă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sistolă f.
Anat. mișcare de contracțiune a inimei.
sistolă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. — Din
fr. systole.