sinod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească.
2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească. – Din
sl. sinod.sinod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sinód (-oáde), s. n. – Conciliu.
Gr. σύνοδος, în parte prin intermediul
sl. sinodŭ. –
Der. sinodal (
var. înv. sinodalnic),
adj. (de sinod, privitor la sinod).
sinod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sinód s. n.,
pl. sinoádesinod (Dicționaru limbii românești, 1939)*sinód n., pl.
oáde și
urĭ (vgr.
sýn-odos d.
sýn, împreună, și
odós, drum. V.
an-, cat-, met-, peri- și
tri-od, odo-metru). Conciliŭ de prelațĭ.
sinod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sinod n. autoritate superioară ecleziastică, compusă din mitropoliți, episcopi și arhierei, cari se adună de două ori pe an spre a se ocupa de administrațiunea bisericii:
sfântul Sinod.sinod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINÓD, sinoade, s. n. 1. Adunare de ierarhi care constituie forul suprem al Bisericii (sau al unei eparhii) ortodoxe și care se întrunește periodic pentru a rezolva probleme de administrație bisericească.
2. Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească; sobor; (la catolici) conciliu. — Din
sl. sinod.