singir (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)singír,
singíruri, s.n.
1. (înv.) lanț cu un cerc de fier la unul din capete, în care se prindea gâtul robilor ce urmau să fie expuși în public ca pedeapsă infamantă.
2. (pop.) șir de oameni legați cu singiruri.
singir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)singír (-ruri), s. n. – Lanț, legătură a acuzaților expuși la stîlpul infamiei.
Tc. zincir (Tiktin).
Sec. XVIII,
înv.singir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)singír (
înv.)
s. n.,
pl. singírurisingir (Dicționaru limbii românești, 1939)singír n., pl.
urĭ și
e (turc. [d. pers.]
zincir, lanț; mrom. sîrb.
singir. V.
gingirliŭ).
Vechĭ. Lanț de legat deținuțiĭ și robiĭ. Șir de oamenĭ legațĭ cu un lanț.