sinecdocă - explicat in DEX

sinecdocă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.

sinecdocă (Dicționar de neologisme, 1986)
SINECDÓCĂ s.f. Figură de stil care constă în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt folosindu-se partea pentru întreg, întregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].

sinecdocă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SINÉCDOCĂ s. f. figură de stil constând în restrângerea sau lărgirea sensului unui cuvânt, folosindu-se partea pentru întreg, genul pentru specie, singularul pentru plural și invers, materia din care e făcut un lucru pentru lucrul însuși. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)

sinecdocă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!sinécdocă/sinecdócă s. f., g.-d. art. sinécdocei/sinecdócei; pl. sinécdoce/sinecdóce

sinecdocă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sinécdocă f., pl. e și ĭ (vgr. synekdohé. V. coledoc). Ret. O figură pin care se ĭa partea în loc de întreg, particularu îld. general, materia îld. obiectu fabricat și invers: a plăti un franc de căcĭulă (de persoană), fugar îld. cal, Turcu îld. Turciĭ, sticlă îld. garafă. — Și -ócă (după fr.).

sinecdocă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sinecdocă f. figură de retorică ce consistă a lua partea pentru tot, particularul pentru general, materia pentru obiectul fabricat și reciproc: fugar pentru cal, sa- bie pentru dușman, pânză pentru tablou.

sinecdocă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului înlocui particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [Acc. și: sinecdócă] — Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.