sinecdocă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părții (și invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuși etc. [
Acc. și:
sinecdócă] – Din
lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.