sineală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINEÁLĂ s. f. (
Pop.)
1. Vopsea albastră;
spec. albăstreală pentru rufe și var;
p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie.
2. Culoare albastră. – Din
bg. sinilo.sineală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sineálă (-éli), s. f. – Vopsea albastră, indigo.
Bg.,
rus. sinilo, din
sl. sini „negru” (Cihac, II, 336; Tiktin; Iordan,
Dift., 82),
cf. sein. –
Der. sineli (
var. sinili),
vb. (a clăti rufele cu albăstreală);
sineliu (
var. siniliu),
adj. (albăstriu). În
Mold.sineală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sineálă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. sinéliisineală (Dicționaru limbii românești, 1939)sineálă f., pl.
elĭ (bg.
sinilo, sineală, d.
sinĭ, albastru; vsl.
sinŭ, liliachiŭ, livid; ung.
szin, coloare). Ultramarin, o văpsea albastră închisă (ceva maĭ închisă de cit coloarea măriĭ și a ceruluĭ după ploaĭe) care se vinde în bobițe orĭ supt formă de hîrtie colorată cu care spălătoresele, maĭ ales la țară, albăstresc rufele. — În Munt îi zice și...
scrobeală albastră! V.
vinețeală.sineală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sineală f. scrobeală albastră:
hârtie de sineală. [Bulg. SINILO].
sineală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINEÁLĂ s. f. (
Pop.)
1. Vopsea albastră;
spec. albăstreală pentru rufe și var;
p. ext. apă cu albăstreală în care se clătesc rufele albe pentru a căpăta o tentă albăstrie.
2. Culoare albastră. — Din
bg. sinilo.