simandră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (
Înv.) Un fel de toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. – Din
fr. simandre.simandră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)simándră (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. simándrei; pl. simándresimandră (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIMÁNDRĂ, simandre, s. f. (
înv.) Toacă de metal sau de lemn atârnată la intrarea unei biserici, a unei mănăstiri, în clopotniță etc., în care se lovește cu un ciocan pentru a se anunța începerea slujbei. — Din
fr. simandre.