sima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÍMA s. f. Înveliș intern al Pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului. – Din
fr. sima.sima (Dicționar de neologisme, 1986)SÍMA s.f. Parte a globului pământesc în care predomină roci bogate în siliciu și magneziu. [< fr.
sima <
si(liciu) + ma(gneziu)].
sima (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÍMA s. f. zonă a globului terestru, între nife și sial, cu roci bogate în siliciu și magneziu. (< fr.
sima)
sima (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SÍMA (‹
fr.; {a}
si[
licium] +
ma[
gnésium])
subst. Înveliș al Pământului, aflat sub
sial, alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului (bazalte, diorite, gabrouri) și care se întinde atât în domeniul continental (unde are 15-17 km grosime), cât și în cel oceanic (cu grosimi de 6-10 km).
sima (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SIMA, Horia (1907-1993,
n. Mândra,
jud. Făgăraș), om politic român. Membru al mișcării legionare (din 1927) și comandant al acesteia (din sept. 1940). Vicepreședinte al guvernului (sept. 1940-ian. 1941). Urmărind să preia întreaga putere,
S. declanșează rebeliunea legionară (ian. 1941); s-a refugiat în Germania. După lovitura de stat de la 23 aug. 1944,
S. împreună cu alți legionari, sprijinit de autoritățile germane, formează, la Viena, așa-numitul „guvern național român, în exil”.
sima (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SIMA, Ion (1898-1985,
n. Pericei,
jud. Sălaj), pictor român. Portrete, peisaje și naturi moarte, evidențiind remarcabile calități de colorist și sensibilitate lirică („Flori roșii”, „Colț de atelier”).
sima (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)síma s. f.,
g.-d. art. símeisima (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÍMA s. f. Înveliș intern al Pământului alcătuit în special din compuși ai siliciului și ai magneziului. — Din
fr. sima.