silnicie - explicat in DEX

silnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (Înv.) Putere, forță. – Silnic + suf. -ie.

silnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
silnicíe s. f., art. silnicía, g.-d. art. silnicíei; pl. silnicíi, art. silnicíile

silnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)
silnicíe f. (d. silnic. V. năsîlnicie). Mare violență.

silnicie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silnicie f. violență: năprasnica silnicie ne-a ținut alungați pela străini OD.

silnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SILNICÍE, silnicii, s. f. 1. Constrângere, oprimare, violență; abuz, samavolnicie; silă (2). 2. (înv.) Putere, forță. — Silnic + suf. -ie.