silnic - explicat in DEX

silnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit² (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.

silnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sílnic¹ adj. m., pl. sílnici; f. sílnică, pl. sílnice

silnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sílnic² (pop.) s. m., pl. sílnici

silnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
silnic V. senic.

silnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) sílnic, -ă adj. (vsl. silĭnikŭ, stăpîn, puternic; rus. silnyĭ, puternic. V. silă, năsîlnic). Puternic (Vechĭ): împărat silnic. Violent: moarte silnică. Forțat, silnic: munca silnică e o pedeapsă aflictivă și infamantă la care-s silițĭ criminaliĭ în ocne. Dezgustător, neplăcut: meserie silnică. Silnic la vorbă, tăcut, mocnit, taciturn. Adv. Cu silă, cu dezgust: a răspunde silnic. V. silnic 2.

silnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
silnic a. violent. ║ m. plantă cu tulpina târîtoare și cu florile albastre sau violete (Glechoma hederacea): în medicina populară, planta servă de leac pentru boala de piept și de pântece. [Slav. SILĬNIKU, puternic].

silnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit² (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). — Din sl. silĭnĭkŭ.