siflant - explicat in DEX

siflant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de către cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. – Din fr. sifflant.

siflant (Dicționar de neologisme, 1986)
SIFLÁNT, -Ă adj. 1. (Despre respirație) Șuierător; strident. 2. (Fon.) Consoană siflantă (și s.f.) = consoană pronunțată cu o ușoară șuierătură; sibilantă. [< fr. sifflant].

siflant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIFLÁNT, -Ă I. adj., s. f. (consoană) fricativă dentală; consoană șuierătoare, sibilantă. II. adj. (despre respirație) șuierător. (< fr. sifflant)

siflant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!siflánt (si-flant) adj. m.; f. siflántă, pl. siflánte

siflant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIFLÁNT, -Ă, siflanți, -te, adj. (Despre respirație) Șuierător; strident, zgomotos. ◊ Consoană siflantă sau sunet siflant (și substantivat, f.) = consoană constrictivă dentală, formată prin atingerea vârfului limbii de cele două șiruri de dinți sau numai de dinții incisivi inferiori; consoană sibilantă. — Din fr. sifflant.