siestă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [
Pr.:
si-es-] – Din
fr. sieste.siestă (Dicționar de neologisme, 1986)SIÉSTĂ s.f. Odihnă de după prânz. [Pron.
si-es-. / < fr.
sieste, cf. sp.
siesta].
siestă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIÉSTĂ s. f. odihnă de după prânz. (< fr.
sieste)
siestă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)siéstă (si-es-) s. f.,
g.-d. art. siéstei; pl. siéstesiestă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)siestă f. somn după amiazi, în țările calde.
siestă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [
Pr.:
si-es-] — Din
fr. sieste.sĭestă (Dicționaru limbii românești, 1939)*sĭéstă f., pl.
e (fr.
sieste, d. sp.
siesta, lat.
sexta hora, ora VI seara). Somnu de după prînz (amează):
a-țĭ face siesta.