siclet (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)siclét, sicléturi, s.n.
1. (înv. și pop.) cauză de neliniște, motiv.
2. (înv.) supărare, necaz.
3. (înv.) lipsă, sărăcie.
4. (reg.; în forma:
sichit) năduf.
siclet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)siclét (-te), s. n. – Gîrbovire, năduf, necaz, greutate.
Tc. (
per.)
siklet (Șeineanu, III, 108),
cf. ngr. σεϰλέτι,
alb. siklet. Sec. XVIII,
înv. și
Mold.siclet (Dicționaru limbii românești, 1939)siclét n., pl.
e (turc.
syklét).
Vechĭ. Opresiune, suferință, poruncă aspră pe capu cuĭva.
Azĭ Mold. sud (
siclet și
siclit). Mare opresiune în răsuflare din pricina spaimeĭ, întristăriĭ saŭ spațiuluĭ strîmt în care te afli și nu te poțĭ mișca:
îmĭ venea siclit. V.
stenahorie și
năplăĭală.siclet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)siclet n.
pop. (cauză de) neliniște:
să nu le spuie sicletu POP. [Turc. SYKLET].