sici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din
tc. sik.sici (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sici2 s.n. (înv.) sediu al organizației cazacilor zaporojeni.
sici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)síci (-iuri), s. n. –
1. Parte rotunjită a arșicului. –
2. Armaș, ministru al poliției, slujbă care se obține la jocul de arșice, la tragerea cu fața în sus. Origine îndoielnică. După Tiktin, din
tc. sicn „închisoare”,
seccan „temnicer”; mai puțin probabil din
tc. sik „masiv” (Șeineanu, II, 321).
sici (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sici, siciuri s. n. partea scobită a arșicului de miel
(perdantă în jocul de copii „siciu-bei”)sici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sici s. m.,
pl. sicisicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)sícĭ n., pl.
urĭ (turc.
sicn, temniță,
siccan, temnicer).
Munt. vest. Armaș la arșic. V.
armaș, domn, beĭ, cĭucĭubeĭ.sici (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. — Din
tc. sik.