sibarit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj.,
s. m. și
f. (
Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. – Din
fr. sybarite, lat. Sybarita.sibarit (Dicționar de neologisme, 1986)SIBARÍT, -Ă s.m. și f. Persoană înclinată spre o viață de lux și desfrâu. [< fr.
sybarite, cf.
Sybaris – oraș antic în Italia].
sibarit (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIBARÍT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care se dedă unei vieți de lux și desfrâu. (< fr.
sybarite, lat.
sybarita, locuitor din Sybaris)
sibarit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sibarít (
livr.)
adj. m.,
s. m.,
pl. sibaríți; adj. f.,
s. f. sibarítă, pl. sibarítesibarit (Dicționaru limbii românești, 1939)*sibarít, -ă adj. (vgr.
Sybarites, lat.
Sybarita, locuitor din
Sybaris, oraș grecesc în sudu Italiĭ, unde era mare lux și lene). Om luxos, rafinat și moleșit.
sibarit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sibarit m.
1. locuitor din Sybaris;
2. fig. om moleșit și voluptos.
sibarit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIBARÍT, -Ă, sibariți, -te, adj.,
s. m. și
f. (
Livr.) (Persoană) care trăiește în lux, lene și desfrâu. — Din
fr. sybarite, lat. Sybarita.