sfătuì - explicat in DEX

sfătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consfătui, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. – Sfat + suf. -ui.

sfătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfătuiésc, imperf. 3 sg. sfătuiá; conj. prez. 3 să sfătuiáscă

sfătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFĂTUÍ, sfătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A da cuiva un sfat (1): a povățui, a îndruma; a îndemna. 2. Refl. A cere cuiva părerea sau sfatul (1); a se consulta, a se înțelege cu cineva. 3. Intranz. (Pop.) A sta la vorbă, la taifas; a conversa. — Sfat + suf. -ui.

sfătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfătuì v. a da, a primi un sfat.