sfărâmătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [
Var.:
sfărmătúră s. f.] –
Sfărâma +
suf. -ătură.sfărâmătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfărâmătúră s. f.,
g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri