sfărâmare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SFĂRÂMÁRE, sfărâmări, s. f. Acțiunea de
a (se) sfărâma și rezultatul ei; sfărâmat
1. [
Var.:
sfărmáre s. f.] –
V. sfărâma.sfărâmare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sfărâmáre s. f.,
g.-d. art. sfărâmắrii; pl. sfărâmắrisfărâmare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SFĂRÂMÁRE, sfărâmări, s. f. Acțiunea de
a (se) sfărâma și rezultatul ei; sfărâmat
1. [
Var.:
sfărmáre s. f.] —
V. sfărâma.